Spatiu publicitar !
Contactati-ne !
XHLDS - Engine redirect
XHLDS - Engine redirect
Ultimele subiecte
» Anunt Admini 22.03.1012 !!!
Joi Mar 22, 2012 7:43 pm Scris de zUuza

» Schimbare Forum !!!!
Lun Mar 12, 2012 2:47 am Scris de zUuzu

» Noul Forum al sv-ului !!!
Dum Mar 11, 2012 10:05 pm Scris de zUuzu

» Cerere Slot pentru bLn
Dum Mar 11, 2012 9:58 pm Scris de blue

» Bancuri !
Dum Mar 11, 2012 9:52 am Scris de Romeo

» Cerere slot ;))
Sam Mar 10, 2012 11:29 pm Scris de marmota cu mp4

» Cerere slot byBomBoNeLu;x
Sam Mar 10, 2012 9:37 pm Scris de zUuza

» Reclamatie Soarek
Sam Mar 10, 2012 7:37 pm Scris de Maverick

» PROBLEMA CS
Vin Mar 09, 2012 6:23 pm Scris de dNk

» Cerere Slot by oCb^bLn
Vin Mar 09, 2012 3:26 am Scris de zUuza

» Mici probleme
Mier Mar 07, 2012 5:17 pm Scris de dNk

» Important frEEstYle^
Mar Mar 06, 2012 5:04 am Scris de frEEstYle^

» Grup Facebook
Mar Mar 06, 2012 1:01 am Scris de ClauZa

» Donatii
Lun Mar 05, 2012 8:19 pm Scris de -=Vasea=-

» SCUZE PENTRU INACTIVITATE
Lun Mar 05, 2012 3:02 am Scris de Romeo

Control panel
Profilul tau
Informatii
Preferinte
Semnatura
Avatar
Social
Lista de prieteni
Membrii forumului
Grupuri de utilizatori
Mesaje private
Mesaje primite
Mesaje trimise
Subiecte monitorizate
Subiecte monitorizate
Sondaj

Va place noul forum ?

 
 
 
 
 

Vezi rezultatele

Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Subiecte similare

Horoscop pe anul 2010 !

In jos

Horoscop pe anul 2010 !

Mesaj Scris de Administrator la data de Lun Ian 04, 2010 8:41 am

Ce iti rezerva astrele anul acesta ?

BERBEC (21.03 - 20.04) Berbecii au pretenţii exagerate faţă de persoana iubită

DRAGOSTE: Pană in luna martie va trebui să fiţi foarte atenţi la toate deciziile pe care le luaţi, deoarece aveţi tendinţa de a ţine cont numai de dorinţele şi de nevoile voastre şi nu vă asumaţi nici un risc. Din martie până în iunie vă recăpătaţi curajul şi răspundeţi sentimentelor persoanei iubite aşa cum se cuvine. Lunile de vară se anunţă încurcate, cu numeroase neînţelegeri şi concluzii greşite, care pot duce la pierderea unor ocazii de a vă simţi împliniţi. Abia în septembrie se produce o revenire, care va dura până în a doua jumătate a lunii octombrie, când apele se tulbură din nou. Spre finalul anului deveniţi exagerat de pretenţioşi, vi se pare că relaţia în care sunteţi implicaţi e prea solicitantă şi s-ar putea să o abandonaţi. Cuplurile deja stabilizate au de trecut o perioadă de testare îndelungată, până în anul 2012. Unele cupluri, insuficient sudate, se pot destrăma, altele se apropie mai mult.

CARIERĂ: În ultimii doi ani a trebuit să faceţi de multe ori sacrificii pentru a vă păstra serviciul. 2010 vine cu un ultim test, foarte important, care vă va oferi ocazia de a clarifica tot ce a rămas nerezolvat. Până la finalul lunii mai se poate pune problema abandonării unui loc de muncă, mai mult sau mai puţin de bunăvoie. Toate lunile de vară vă aduc ocazii de a vă dezvolta profesional, de a alege un job care vi se potriveşte mai mult sau de a studia un domeniu cu totul diferit de cel în care aţi lucrat până acum. Pentru cei implicaţi în afaceri se anunţă o perioadă de economisire şi de prudenţă.

SĂNĂTATE: După o lungă perioadă de complicaţii - lipsa apetitului, lipsa energiei -, noul an vine cu schimbări importante. Încă din ianuarie sunteţi avertizaţi să vă trataţi cu mai multă atenţie trupul, dar şi sufletul. Până în iunie veţi simţi nevoia să apelaţi la o detoxifiere generală, inclusiv prin terapii alternative. Vă puteţi aştepta la vindecări care par miraculoase, prin rugăciune, regăsirea păcii sufleteşti sau schimbarea unor atitudini care blocau circulaţia energiilor în corpul vostru. În a doua parte a anului vă veţi simţi mult mai puternici, vă veţi regăsi entuziasmul şi bucuria de a trăi şi veţi putea schimba multe lucruri în viaţa voastră.

BANI: Resursele financiare depind de capacitatea voastră de a negocia, de a păstra relaţii armonioase cu partenerii şi de a accepta extinderea orizontului profesional. Sunt posibile schimbări bruşte, plăcute, prin intermediul unor oameni care nu vă cunosc foarte bine, dar care sunt dispuşi să vă acorde încredere. Puteţi avea câştiguri substanţiale dintr-o afacere în străinătate sau care are legătură cu persoane aflate în altă ţară, dacă vă înfrângeţi reţinerile şi vă implicaţi în aşa ceva.

TAUR (21.04 - 21.05) Taurii s-ar putea căsători

DRAGOSTE: Evenimentele din ultimii doi ani v-au arătat că fără sacrificii nu puteţi menţine o relaţie, oricât de profunde ar fi sentimentele. Prima parte a lui 2010 vă oferă ocazia de a reveni asupra unor decizii luate anul trecut şi de a reface, eventual, o relaţie pe care aţi crezut-o pierdută. În familie, până în iunie va trebui să vă stăpâniţi impulsurile autoritare pentru a păstra o atmosferă plăcută. În a doua parte a anului veţi deveni mai realişti şi asta va duce la stabilizarea relaţiilor cu toţi cei dragi şi poate chiar la decizia matură de a vă căsători.

CARIERĂ: Până în aprilie se anunţă numeroase motive de nemulţumire la serviciu, de exemplu, să fiţi nevoiţi să reluaţi un proiect sau să revizuiţi toate etapele unei lucrări care şi aşa v-a ocupat mult timp. Începând cu luna iulie vă eliberaţi de cele mai multe dintre greutăţile de la locul de muncă, prin împărţirea sarcinilor cu un coleg sau cu un subaltern. Vara şi toamna se anunţă deosebit de productive în plan profesional, pentru că veţi primi din mai multe direcţii oferte de colaborare, veţi fi invitaţi să intraţi într-un nou colectiv pe o poziţie avantajoasă sau aţi putea începe o afacere cu parteneri străini. Iarna vine cu beneficii de tot felul, inclusiv financiare.

SĂNĂTATE: Sunteţi sensibili la atmosfera de la serviciu, vă implicaţi serios în relaţiile cu colegii şi vă asumaţi mai multe riscuri, iar toate acestea pot duce la o şubrezire a organismului. Până în mai se poate vorbi de revenirea unor boli cronice. Vor avea de suferit rinichii, aparatul urinar, coloana, întregul aparat digestiv şi organele sexuale. Vara vine cu o stare generală mai bună. Lucrurile pot deveni ceva mai complicate în lunile de iarnă.

BANI: Tot anul vă descurcaţi mulţumitor la acest capitol, însă veniturile nu cresc spectaculos. Încă din ianuarie aţi putea întâlni parteneri de afaceri prosperi, cu care purtaţi discuţii ce duc la renaşterea încrederii în norocul vostru. Cel mai bun lucru pe care îl puteţi face pentru a vă feri de lipsuri este să vă vedeţi de treabă cu hărnicie, să nu faceţi planuri hazardate în carieră şi să permiteţi evenimentelor să evolueze în ritmul lor, fără să vă pripiţi.

GEMENI (22.05 - 21.06) Gemenii, probleme cu digestia

DRAGOSTE: Primele luni ale anului se anunţă dificile, cu reveniri şi cu răzgândiri repetate. Apoi vă limpeziţi. Perioada de clarificare durează mult şi e presărată cu momente de prudenţă excesivă şi de teamă. Până în 2012 deveniţi mai stabili, mai puţin pretenţioşi şi mai realişti.

CARIERĂ: Primele şase luni ale anului vor fi pline de ocazii deosebite de a vă găsi un nou loc de muncă, de a vă schimba complet traseul profesional sau de a avansa acolo unde vă aflaţi. Lunile de vară se anunţă mai dificile, cu destule complicaţii, şi va trebui să aveţi răbdare până în septembrie, când contextul redevine favorabil. Toamna aduce veşti bune - ocazii de a face schimbări la serviciu sau de a lucra pe cont propriu.

SĂNĂTATE: Până la începutul lunii martie puteţi avea probleme legate de inimă, circulaţie, mâini şi picioare. Aproape întregul an, cu mici întreruperi, digestia vă poate provoca neplăceri, dacă nu vă schimbaţi regimul alimentar. Un alt factor nociv pentru sănătatea voastră e stresul relaţional, adică tensiunile permanente provocate de instabilitatea relaţiilor. De aceea este important să fiţi răbdători şi realişti. Şi teama produsă de trecerea timpului e un punct sensibil, care poate declanşa o stare de tensiune continuă. O atenţionare specială este legată de deplasări, fie ele scurte sau lungi.

BANI: Este de aşteptat ca finanţele să urmeze un traseu ascendent. Cele mai bune perioade sunt începutul anului şi lunile de toamnă. Ceea ce puneţi la cale în prima parte veţi finaliza sau regla în cea de-a doua. Cei care urmăresc o schimbare importantă în plan profesional sau vor să înceapă o afacere vor face investiţii de tot felul: bani, timp, energie. Toate acestea se vor întoarce sub forma beneficiilor în a doua parte a anului. Important e să nu vă lăsaţi cuprinşi de teama de necunoscut, să nu adoptaţi idei în care nu credeţi şi să vă continuaţi drumul cu mult curaj.

RAC (22.06 - 22.07) Racii găsesc iubirea peste hotare

DRAGOSTE: Relaţiile cu cei din familie sunt serios afectate de lipsa de comunicare, iar situaţia poate deveni atât de presantă, încât vă gândiţi serios să părăsiţi casa părintească sau să încercaţi pentru ultima oară o împăcare. Trăiţi cu impresia că vi se cere prea mult şi vi se oferă prea puţin. Din direcţia partenerului susţinerea nu mai e ca odinioară, aşa că s-ar putea să vă simţiţi neajutoraţi. Dificultăţile din familie sunt de durată. Până în 2012 va trebui să clarificaţi raporturile cu părinţii şi să găsiţi o modalitate prin care să vă împăcaţi cu trecutul. Anul 2010 vine cu şanse deosebite legate de străinătate, posibil chiar o minunată poveste de dragoste care începe dincolo de graniţele ţării.

CARIERĂ: În 2010 vă pregătiţi pentru succesul pe care îl va aduce 2011 şi care pentru voi este esenţial, în special în plan profesional. Această pregătire înseamnă inclusiv obţinerea unor diplome în domenii diferite de cele în care aţi activat până acum şi o asumare mai responsabilă a obligaţiilor. Şansa vă însoţeşte întregul an, mai ales dacă sunteţi deschişi la ocaziile care apar şi nu vă încăpăţânaţi să duceţi la bun sfârşit un proiect foarte dificil, care are mai mulţi sorţi de izbândă abia anul viitor.

SĂNĂTATE: Nu există motive de îngrijorare, iar dacă apar totuşi probleme, acestea sunt, cel mai probabil, consecinţe ale unor obiceiuri proaste dobândite în ani întregi, cum ar fi faptul că vă hrăniţi dezordonat şi nu vă relaxaţi mental nici în timpul mesei. Până în martie aţi putea renunţa la aceste deprinderi nocive. Ştiţi foarte bine că trebuie să fiţi în formă maximă pentru a vă putea vedea împlinite cele mai importante ambiţii în plan profesional, dar şi pentru că familia are nevoie constant de sprijinul vostru.

BANI: Până la începutul lunii martie banii vin mai greu, cu mai multe eforturi, şi aţi putea ajunge la concluzia greşită că norocul v-a părăsit. Din aprilie vă reveniţi, vă recăpătaţi energia necesară pentru a avea tot felul de iniţiative cu consecinţe fericite în plan financiar. Până în iunie sunteţi puşi pe fapte mari, dar ar fi bine să nu faceţi planuri de investiţii care vă depăşesc foarte mult veniturile, ca să nu intraţi în complicaţii financiare mai mari decât puteţi duce. În lunile de vară norocul nu vă mai este alături, dar vă reveniţi spre sfârşitul anului. Veţi primi numeroase oferte de muncă, foarte tentante şi interesante, însă trebuie să o alegeţi pe cea care vă lasă ceva timp şi pentru familie.

LEU (23.07 - 22.08) Leii acumulează nemulţumiri la serviciu

DRAGOSTE: După 20 ianuarie, gesturile generoase şi faptele bune ale celor apropiaţi vă ajută să vă recăpătaţi încrederea în farmecul vostru. Aveţi în faţă cel puţin şase luni de pasiune intensă, în cuplu sau în afara lui. Veţi fi supuşi unor teste de fidelitate dure până în iunie, pentru că ceea ce este interzis vi se pare mai interesant decât ce aveţi voi. Dacă nu sunteţi angajaţi într-o relaţie stabilă, e puţin probabil să acceptaţi cererile în căsătorie, cu excepţia celor care vin din partea unor persoane foarte potente financiar, nu pentru că aţi fi materialişti, ci pentru că vă place să fiţi răsfăţaţi. Există riscul unor sepărări furtunoase, în special în cuplurile care au mai avut parte de divergenţe, în perioada ianuarie-martie. Vara vă este în totalitate favorabilă şi la capitolul imagine, şi în cuplu, iar acest context benefic durează până în decembrie.

CARIERĂ: Acumulaţi nemulţumiri, frustrări şi neîmpliniri în plan profesional încă din ianuarie. Până în martie veţi avea ocazia de a regândi anumite parteneriate sau asocieri de afaceri care nu sunt noi, dar au fost întrerupte din diverse motive. Întregul an e caracterizat de muncă multă, eforturi pe mai multe planuri şi satisfacţii puţine. Este un interval de construcţie, de stabilizare a unor proiecte pe care le-aţi început anul trecut. Partea a doua a anului se anunţă ceva mai dinamică în plan profesional, din cauza necesităţii de a face deplasări dese şi lungi, în ţară sau în afară, în interes de serviciu.

SĂNĂTATE: Eventualele neplăceri sunt legate de locul de muncă, de atmosfera de acolo, de calitatea relaţiilor cu colegii sau cu şefii. Acum se va vedea dacă reuşiţi să vă menţineţi echilibrul trupesc şi sufletesc într-o perioadă când lucrurile nu vă merg din plin. Prima parte a anului, până în martie, poate fi dificilă pentru cei care au boli cardiace şi pentru cei care se enervează repede (pot avea probleme legate de tensiunea arterială). Din aprilie vă veţi simţi mult mai în formă.

BANI: În prima jumătate a anului, banii “se înghesuie” la cei apropiaţi, iar la voi poposesc indirect, prin cadouri sau bonusuri. Afacerile merg bine, dar câştigurile trebuie împărţite. Toate lunile de vară vă sunt favorabile la capitolul câştiguri, fără să fie vorba de sume impresionante. Toamna vine cu la fel de multă muncă, dar şi cu mici reparaţii financiare, de genul unei măriri sau a recuperării unor sume de la datornici. În decembrie norocul vă surâde.

FECIOARĂ (23.08 - 22.09) Fecioarele sunt epuizate

DRAGOSTE: Vă bucuraţi de un tranzit planetar deosebit de benefic pentru legăturile de lungă durată, căsătorie şi asocieri norocoase. Vă preocupă la modul cel mai serios relaţia cu persoana dragă sau asumarea rolului de părinte, în cazul în care până acum aţi fugit de asta. A doua jumătate a anului vine cu multe tentaţii - căutaţi în afara cuplului ceea ce credeţi că vă lipseşte în interiorul lui. Multe dintre aceste ispite sunt amăgiri şi dacă veţi aluneca în capcana lor, înşelându-vă partenera ori partenerul, veţi rămâne cu un gust amar. Mai bine vă uitaţi cu mare atenţie la ceea ce aveţi acasă, cine v-a fost alături întotdeauna şi cum vă puteti exprima recunoştinţa.

CARIERĂ: Anul trecut a fost plin de provocări de tot felul în domeniul profesional, iar noul an continuă în acelaşi ritm, poate chiar cu o înăsprire a condiţiilor în primele luni. Până în martie nu veţi reuşi mare lucru, pentru că tot timpul se găseşte cineva care se opune intenţiilor voastre. Însă din aprilie vă reveniţi, vă adunaţi forţele şi vă puneţi pe treabă. Din iulie se poate vorbi şi despre reuşite în afaceri, negocieri din care rezultă venituri mai bune sau alte beneficii. Lunile de vară vă sunt propice, pentru că reuşiţi să vă impuneţi şi găsiţi partenerii potriviţi, care se mişcă în ritmul vostru.

SĂNĂTATE: O stare de epuizare se instalează la începutul anului, provocată de uzura nervoasă la care vă supuneţi zi de zi prin griji exagerate. Va trebui să deveniţi propriul terapeut şi să vă îngrijiţi cu aceeaşi atenţie de care daţi dovadă atunci când cineva drag se îmbolnăveşte. Până în martie pot să reapară probleme de circulaţie ori cardiace, se pot agrava carenţele din organism, de exemplu cele de vitamine sau de minerale. Pericolul dispare abia la începutul lunii iunie. Dacă în urma unor investigaţii vă e recomandată o intervenţie chirurgicală, amânaţi-o până la vară, dacă e posibil. Tot până în iunie există riscul unor erori de diagnosticare sau de medicaţie.

BANI: Vă gândiţi de două ori înainte de a da banii din mână, vă refuzaţi plăcerile şi vă simţiţi bine văzând cât de virtuoşi aţi devenit. Până în 2012 aveţi tot timpul să învăţaţi cum se pot economisi banii şi cât de importante sunt relaţiile armonioase cu ceilalţi pentru a avea parte de câştiguri în bani, aprecieri, cuvinte frumoase sau gesturi generoase. Prima jumătate a anului e mai puţin favorabilă din punct de vedere financiar. În iulie vă vine inima la loc şi vă puneţi la punct sursele de venit.

BALANŢĂ (23.09 - 22.10) Balanţele muncesc cu plăcere

DRAGOSTE: 2010 se anunţă foarte intens. Primele trei luni sunt mai calme, vă stăpâniţi revendicările sentimentale, de teamă să nu pierdeţi tot. Apoi porniţi la atac. A doua parte a anului poate fi şi mai explozivă, în special pentru cei implicaţi într-o relaţie stabilă. Veţi avea multe ocazii de a renunţa la partener, însă trecerea de la o persoană la alta nu rezolvă nimic.

CARIERĂ: Jupiter, marele benefic, se instalează chiar din ianuarie în zona serviciului, a muncii, şi vă aduce ocazii de a vă schimba jobul, posibilitatea de a îmbunătăţi condiţiile acolo unde vă aflaţi, relaţii mai bune cu colegii şi superiorii. Există şi momente tensionate, cele mai multe în timpul verii. Toamna vă aduce mari provocări din partea unor posibili parteneri sau colaboratori, care vă îndeamnă să ieşiţi din amorţeală şi să vă schimbaţi viaţa. Soluţiile pe care aceştia vi le propun sunt neobişnuite, dar efectul lor poate fi deosebit de bun pe termen lung. Începând din iunie, cu greu veţi mai putea controla evenimentele din viaţa voastră, aşa că ar fi bine să rămâneţi calmi şi să vedeţi ce e de făcut.

SĂNĂTATE: Cei care au deja diverse afecţiuni vor putea să se vindece mai uşor, prin terapii mai puţin obişnuite şi prin regăsirea echilibrului sufletesc. Întreaga lună iulie se anunţă dificilă pentru sănătate. Este afectată în primul rând digestia. Nici luna august nu e lipsită de pericole.

BANI: Veniturile rămân constante, deci nu veţi fi supuşi unor încercări în plan financiar. Dificultăţi pot să apară dacă aţi amestecat relaţiile de prietenie cu problemele băneşti sau dacă vă aşteptaţi în continuare ca principala modalitate de exprimare a iubirii partenerului să fie oferirea unor sume de bani. Cea mai sigură metodă de a vă mări veniturile în acest an e să acceptaţi o lărgire a preocupărilor profesionale, să găsiţi noi colaborări, un al doilea loc de muncă sau să fructificaţi o pasiune mai veche. Cei care sunt deja implicaţi în afaceri trebuie să fie foarte prudenţi, pentru că îşi pot pierde asociaţii din diverse motive.

SCORPION (23.10 - 21.11) Scorpionii pot câştiga la jocurile de noroc

DRAGOSTE: Sunt şanse mari ca nativele să conceapă un copil la începutul anului. Cei singuri vor avea numeroase ocazii de a întâlni persoane care îi vor atrage la prima vedere. Cel puţin una dintre aceste întâlniri s-ar putea transforma într-o foarte frumoasă poveste de dragoste, care va dura însă doar un an. Nu este exclus, în ultima parte a anului, să vă atragă un coleg sau o colegă şi să începeţi o idilă la locul de muncă.

CARIERĂ: În zona carierei se află războinicul Marte, aflat în semnul de foc al Leului, ceea ce vă dă maximum de energie, motivaţie şi ambiţie în tot ce faceţi pentru a vă ridica deasupra concurenţei. Acest tranzit va dura până în iunie, însă în perioada ianuarie - martie se poate vorbi despre o frână serioasă în calea progresului dorit. Cariera vă consumă şi la propriu, şi la figurat, iar familia suferă din această cauză. Din a doua jumătate a lunii martie şi până în august puteţi rezolva mare parte din problemele care v-au ţinut în loc. Toamna se anunţă plină de provocări - veţi fi aglomeraţi la locul de muncă, va trebui să vă asumaţi mai multe responsabilităţi şi, în plus, va trebui să găsiţi cuvintele potrivite pentru a nu vă strica relaţiile cu colegii şi cu superiorii.

SĂNĂTATE: Nu e de glumit cu sănătatea, şi acest avertisment e valabil cel puţin până în 2012, când se va încheia şederea lui Saturn în zona bolilor lungi. Cel mai mult vor avea de suferit rinichii şi coloana. Trebuie pus accent pe echilibrul între odihnă şi efort. Ar fi bine ca în intervalul ianuarie-martie să faceţi investigaţii medicale şi să consultaţi specialişti, pentru a vedea de ce organismul nu mai răspunde ca altădată la solicitările voastre. La vară, pot să apară brusc afecţiuni în zona capului.

BANI: 2010 vine cu şanse foarte bune de câştig fără prea mari eforturi, inclusiv la jocurile de noroc, la bursă sau prin speculaţii financiare. În prima jumătate a anului, norocul vă urmăreşte pas cu pas, vă părăseşte puţin în timpul verii şi revine în toamnă, dar de această dată va trebui să vă şi puneţi pe treabă. Începe un tranzit important în zona serviciului şi a obligaţiilor de zi cu zi, care vă ajută să vă ocupaţi cu mare eficienţă de tot ce aveţi de rezolvat. Lucruri pe care altădată le-aţi fi făcut într-o lună se pot rezolva acum într-o săptămână.

SĂGETĂTOR (22.11 - 20.12) Săgetătorii au succes în afaceri

DRAGOSTE: Dacă în prima jumătate a anului veţi dori să asiguraţi confortul material şi sufletesc al celor din casă prin tot felul de sacrificii, pe care vi le asumaţi fără reţineri, vara vă prinde în cu totul altă dispoziţie - vă concentraţi pe dorinţele şi nevoile proprii atât de mult, încât cu greu mai încape cineva în inima voastră. Abia la toamnă, epuizaţi de atâta zbucium şi derutaţi de propriul comportament, reveniţi cu picioarele pe pământ, iar această pasă realistă ţine până la finalul anului. Toată vara sunteţi “în pericol” să gustaţi din bucuria unor poveşti de dragoste ieşite din comun sau puteţi deveni părinţi, deşi această postură vă va lua prin surprindere.

CARIERĂ: După o perioadă de doi ani şi jumătate de testări, examinări şi eforturi prelungite, încă nu puteţi respira uşuraţi zicând că aţi scăpat de toate acestea. Ce-a fost mai greu a trecut, însă şi anul acesta există câteva perioade care vă pun în situaţia de a alege pe ce drum doriţi să mergeţi mai departe. Între lunile mai şi iulie reluaţi sau regândiţi într-o manieră mai realistă anumite planuri. Aveţi parte, timp de doi ani şi jumătate, de protecţia unor persoane importante, ceva mai reci şi mai severe, dar care ţin cu adevărat la voi şi vă promovează.

SĂNĂTATE: Nu există nici un tranzit important în zona sănătăţii, iar planetele care schimbă zodia în acest an nu vizează nici un sector delicat pentru bunăstarea voastră, fie ea trupească sau sufletească. Se poate spune chiar că mai aveţi puţin şi veţi fi în formă maximă.

BANI: De-a lungul anului vă veţi schimba progresiv părerile despre bani şi câştiguri, despre valoarea personală şi plăcerea de a o vedea recunoscută prin recompense financiare. Viaţa voastră se schimbă total în această privinţă, veţi privi în urmă şi nu veţi mai înţelege cum aţi putut arunca sume importante pe lucruri sau iniţiative fără vreun folos. Aveţi parte de câştiguri neaşteptate, chilipiruri, daruri şi beneficii din partea familiei, iar afacerile vă merg foarte bine.

CAPRICORN (21.12 - 20.01) Capricornii, predispuşi la accidente

DRAGOSTE: Aveţi o mare deschidere faţă de deplasări, informare, dorinţa de a fi la curent cu toate noutăţile. Sunt posibile întâlniri cu persoane de care vă leagă o pasiune comună, iar dacă sunteţi în căutarea unei perechi, o astfel de întâlnire poate evolua şi se poate transforma în ceva mai profund. Întreaga toamnă veţi avea parte de evenimente, de întâlniri, participări la diverse reuniuni care vă vor ţine ocupaţi, aşa că momentele libere petrecute cu persoana dragă vor deveni adevărate delicii, ca un desert bun după o masă copioasă.

CARIERĂ: Vă ocupaţi cu maximă seriozitate de obligaţiile profesionale, dar sunteţi nevoiţi să neglijaţi familia. Se acumulează tensiuni care vor duce la schimbări destul de importante între 27 mai şi 5 iulie. Unii pleacă de acasă, din localitate sau părăsesc un loc de muncă şi familia în acelaşi timp. În cazurile mai fericite, putem vorbi de o mutare în altă parte cu scopul de a prelua o funcţie mai înaltă, cu mai multe responsabilităţi. În perioada 19 aprilie -12 mai nu se recomandă să începeţi negocieri şi să semnaţi contracte. În octombrie înregistraţi primele succese.

SĂNĂTATE: Nu se recomandă intervenţiile chirurgicale până pe 11 martie. Un alt aspect de care trebuie să ţineţi cont e tranzitul planetei Marte prin Leu, în zona accidentelor, deoarece aduce, până în iunie, o energie pe care va trebui să o gestionaţi cu prudenţă. Nu se recomandă să practicaţi sporturi extreme sau să şofaţi agresiv, pentru că puteţi ajunge la spital. Vara vă este favorabilă, dar la toamnă apare pericolul extenuării nervoase şi al neglijării propriilor nevoi.

BANI: Până în iunie sunt posibile mici şicane, întârzieri, pierderi neaşteptate sau alte complicaţii. Până în martie se pot complica procedurile legate de moşteniri. Din aprilie până în iunie, veţi face tot ce puteţi pentru a mobiliza familia să investească în direcţiile decise de voi, dar aţi putea întâmpina un refuz. Luna august e deosebit de bună pentru cei care lucrează cu străinii sau călătoresc în interes de serviciu, fiecare deplasare adaugând ceva la bugetul personal.

VĂRSĂTOR (21.01 - 20.02) Vărsătorii sunt implicaţi în intrigi amoroase

DRAGOSTE: Începutul anului vă găseşte implicaţi în tot felul de intrigi amoroase, care mai de care mai complicată şi mai supărătoare, lucru valabil şi pentru cei care formează un cuplu stabil. Până în martie vă cresc pretenţiile faţă de cei dragi până la un nivel pe care nici voi nu l-aţi putea satisface vreodată. De aici, riscul unor rupturi. Tot anul vă veţi simţi încolţiţi, supuşi unor solicitări care vă depăşesc puterile şi mai ales răbdarea. E un an complicat pentru relaţiile de tot felul.

CARIERĂ: Sunteţi protejaţi cumva de tensiuni majore şi îndemnaţi să vă îndreptaţi atenţia asupra problemelor nerezolvate, mai ales cele legate de muncă, de felul în care vă desfăşuraţi activitatea şi de nivelul câştigurilor. Prezenţa Lunii Negre în zodia voastră aduce un amestec exploziv de confuzie, tensiune interioară şi lipsă de perspectivă, care vă poate ţine în loc uneori. Soluţia e simplă: o atitudine mai senină în faţa vieţii şi respect faţă de ceilalţi. Pot să apară momente în care să simţiţi nevoia să fugiţi de responsabilităţi, să vă îndepărtaţi de toţi şi de toate.

SĂNĂTATE: Nu sunteţi în formă, dar nici nu puteţi spune exact ce nu funcţionează cum trebuie. Nu e o boală neapărat, ci mai degrabă o lipsă accentuată de energie. Vara vă prieşte, însă din toamnă, starea voastră de sănătate se poate deteriora, până spre finalul anului, când aţi putea fi nevoiţi să mergeţi la medic.

BANI: Spre sfârşitul lunii ianuarie, când Jupiter intră în Peşti, în zona finanţelor obţinute prin eforturi proprii apar ocazii de a vă spori veniturile. Tranzitul său prin Peşti este însă foarte rapid - pe 6 iunie intră deja în Berbec. Se întoarce în Peşti, în zona banilor, în ziua de 9 septembrie, când vă dă din nou ocazia de a intra în posesia unor sume pe măsura eforturilor depuse. Pe la jumătatea lui noiembrie începe o perioadă mai prosperă, cu multe ocazii de a vă echilibra bugetul personal.

PEŞTI (21.02 - 20.03) Peştii, conflicte cu colegii

DRAGOSTE: 2010 se anunţă foarte diferit de ultimii doi ani şi jumătate, care v-au îndepărtat de partener, de relaţii, v-au dat destule bătăi de cap şi v-au pus de multe ori la grea încercare răbdarea şi îngăduinţa. Luna iulie este foarte potrivită pentru a decide să deveniţi părinţi. În august, nu prea vă intră nimeni în voie şi îi acceptaţi în preajma voastră numai pe cei care nu vă deranjează. Ultima jumătate a anului vine cu un tranzit dificil - Luna Neagră vă vizitează şi pe voi, pentru a face curăţenie în sufletul şi în inima voastră.

CARIERĂ: Până în iunie sunteţi în focuri la locul de muncă - pot să apară conflicte deschise cu colegii sau cu şefii. În perioada ianuarie- martie acumulaţi nemulţumiri şi motive de revoltă, pe care la finalul intervalului nu le mai ţineţi doar pentru voi. După ce trece furtuna, regăsiţi căile de comunicare cu toată lumea, redeveniţi paşnici şi amabili. Izbucnirile nervoase ar putea fi transformate în energie benefică, dacă le folosiţi pentru a vă îndepărta de un traseu profesional care nu vă oferă satisfacţii.



SĂNĂTATE: Până în martie puteţi avea probleme cu inima. Oscilaţiile mari ale tensiunii arteriale vă fac să obosiţi mai uşor şi vă obligă să scăpaţi de sursele de stres din viaţa voastră. În restul anului sunteţi cumva feriţi de probleme. Este adevărat că prezenţa marelui benefic, Jupiter, unul dintre guvernatorii zodiei voastre, la el acasă, în Peşti, vă protejează din toate punctele de vedere, dar energia pe care o aduce această planetă generoasă poate fi uşor epuizată prin excese de tot felul: alimentaţie nepotrivită, dorinţa de îmbogăţire la care visează în secret aproape toţi nativii acestei zodii, pretenţii rostite sau nerostite. Mai ales în a doua parte a anului veţi resimţi tot felul de pofte greu de stăpânit, în special alimentare, cu un vârf în intervalul iulie-septembrie.

BANI: Chiar dacă vă veţi simţi norocoşi tot anul, situaţia financiară se va îmbunătăţi considerabil abia în 2011. Veţi gusta puţin din dulceaţa acestei şanse şi în 2010, în intervalul iulie-septembrie, când veţi fi mai activi şi mai plini de iniţiative ce vă pot aduce beneficii. Ultimele luni din an pot însemna şansa unui sejur prelungit în străinătate, care va avea şi urmări pentru bugetul vostru. În rest, aveţi parte de aceeaşi remuneraţie care vă revoltă, de ritmul lent în care cresc unele afaceri începute anul trecut sau de lipsa de bunăvoinţă a unor protectori, care vă cer din ce în ce mai multe sacrificii.

Horoscopul a fost realizat de astrologul Libertăţii, Elena Bunescu.


[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Salut Vizitator! Ai postat pana acum 139 mesaje.
Ultima ta vizita: .
Esti membru din .

Administratorul a activat posibilitatea vizitatorilor de a scrie in forum !
avatar
Administrator
Administrator
Administrator

Nr. mesajelor Nr. mesajelor : 2095
Data nasterii Data nasterii : 23/05/2009
Localizare Localizare : Romania

http://dance4life.forumz.ro

Sus In jos

Re: Horoscop pe anul 2010 !

Mesaj Scris de Administrator la data de Lun Ian 04, 2010 8:42 am

toate de rele in afara de una singura..... " Taurii s-ar putea casatorii " =))


[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Salut Vizitator! Ai postat pana acum 139 mesaje.
Ultima ta vizita: .
Esti membru din .

Administratorul a activat posibilitatea vizitatorilor de a scrie in forum !
avatar
Administrator
Administrator
Administrator

Nr. mesajelor Nr. mesajelor : 2095
Data nasterii Data nasterii : 23/05/2009
Localizare Localizare : Romania

http://dance4life.forumz.ro

Sus In jos

Re: Horoscop pe anul 2010 !

Mesaj Scris de RoxY la data de Lun Ian 04, 2010 5:06 pm

momentele libere petrecute cu persoana dragă vor deveni adevărate delicii, ca un desert bun după o masă copioasă
ihaaa love rade)
in rest voi avea succes in toamna rade
avatar
RoxY
Moderator Global
Moderator Global

Nr. mesajelor Nr. mesajelor : 1781
Data nasterii Data nasterii : 15/01/1995
Localizare Localizare : Botosani

Sus In jos

Re: Horoscop pe anul 2010 !

Mesaj Scris de Administrator la data de Lun Ian 04, 2010 6:34 pm

mda...ia uite aici : "Până în mai se poate vorbi de revenirea unor boli cronice. Vor avea de suferit rinichii, aparatul urinar, coloana, întregul aparat digestiv şi organele sexuale. Vara vine cu o stare generală mai bună. Lucrurile pot deveni ceva mai complicate în lunile de iarnă. "
Deci ii clar , pana in iarna mor rade :-j


[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Salut Vizitator! Ai postat pana acum 139 mesaje.
Ultima ta vizita: .
Esti membru din .

Administratorul a activat posibilitatea vizitatorilor de a scrie in forum !
avatar
Administrator
Administrator
Administrator

Nr. mesajelor Nr. mesajelor : 2095
Data nasterii Data nasterii : 23/05/2009
Localizare Localizare : Romania

http://dance4life.forumz.ro

Sus In jos

Re: Horoscop pe anul 2010 !

Mesaj Scris de RoxY la data de Lun Ian 04, 2010 8:37 pm

pff:)))
lasa ca tu mai ai de trait sweet eyes
avatar
RoxY
Moderator Global
Moderator Global

Nr. mesajelor Nr. mesajelor : 1781
Data nasterii Data nasterii : 15/01/1995
Localizare Localizare : Botosani

Sus In jos

Re: Horoscop pe anul 2010 !

Mesaj Scris de RoxY la data de Lun Ian 04, 2010 8:38 pm

Nu se recomandă să practicaţi sporturi extreme sau să şofaţi agresiv, pentru că puteţi ajunge la spital

chiar acum vroiam sa urc pe himalaya rade =)))
avatar
RoxY
Moderator Global
Moderator Global

Nr. mesajelor Nr. mesajelor : 1781
Data nasterii Data nasterii : 15/01/1995
Localizare Localizare : Botosani

Sus In jos

Re: Horoscop pe anul 2010 !

Mesaj Scris de NutZu la data de Mier Ian 13, 2010 3:34 am

eu varsatorul "amoros" rade las` k e bun ce scrie :-"
avatar
NutZu
Dansator
Dansator

Nr. mesajelor Nr. mesajelor : 618
Data nasterii Data nasterii : 14/02/1992
Localizare Localizare : Botosani

Sus In jos

Re: Horoscop pe anul 2010 !

Mesaj Scris de Donn la data de Mar Apr 19, 2011 11:03 pm

doamne..n-am noroc in nimic sad
avatar
Donn
Admin pe server
Admin pe server

Nr. mesajelor Nr. mesajelor : 183
Data nasterii Data nasterii : 29/07/1994
Localizare Localizare : Giurgiu-in fata PC

http://www.noi2-cs.com

Sus In jos

Re: Horoscop pe anul 2010 !

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum